Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, a tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om. Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după scripturi. Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie să judece vii şi morţii a cărui împărăţie nu va avea sfărşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care de la Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez, pentru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin.